Anul 1897 (Enescu avea atunci 16 ani) se dovedește fecund pentru tânărul compozitor, în același timp crescând și faima lui de violonist. O faimă de care se va auzi și la noi, deoarece, în urma unui mic accident, Enescu se întoarce în țară, exact în momentul în care ar fi putut cuceri premiul I al Conservatorului din Paris.
Ce se întâmplase? Legănându-se pe un scaun, acesta se rupe și Enescu își strivește un deget. Refăcut, la 1 martie, apare pentru prima oară ca dirijor la Ateneul Român, interpretând în primă audiție în țară „Poema română”. După acest concert, un comitet a organizat pentru el o colectă în vederea cumpărării unei viori de marcă. Se strâng 9000 de franci, iar tatăl său mai adaugă încă 10.000.
De la Stuttgart își cumpără un Stradivarius, pe care apoi îl înlocuiește cu un Guarnerius (fabricat în 1736). Vioara Guarneri, numită și “Catedrala” pentru acordurile sale impunătoare, datează din 1731, purtând semnătura artistului Giuseppe Guarneri, unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Această origine îi justifică valoarea, comparabila doar cu instrumentele realizate de Stradivarius.
„În cursul verii 1914, în atmosfera agitată, premergătoare începerii războiului mondial, George Enescu a dat o serie de concerte în scopuri de binefacere. Odată cu intrarea României în război, în august 1916, Enescu și-a continuat cu și mai mare energie activitatea, întâi la București, apoi în Moldova.
A dat numeroase recitaluri, concerte și spectacole prin spitale, școli, cazărmi. Mulți dintre ascultători, întorcându-se acasă, de la aceste concerte își spuneau: Ce fericire să ai un asemenea artist! Lăudate fie vioara și bagheta lui!” – fragmente din cartea „Povestea vieții lui George Enescu”, de George Zbârcea.
A trecut aproape un secol de atunci și doi entuziaști muzicieni români, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, au urmat exemplul marelui compozitor. Deseori cei doi au cântat la şcolile din sate, unde au fost primiţi cu mult entuziasm de elevi.
„Erau extrem de plăcut impresionaţi. Am făcut un fel de lecţii deschise. Le-am explicat: uite cum arată un pian, cum arată o vioară, cum funcționează. Unii auziseră de instrumentele respective, alţii nu. În orice caz, eu cred că am atras multă lume de partea noastră şi dacă numai cinci la sută vor reveni într-o sală de concert şi tot este un câştig.
Eu şi Horia suntem nişte mesageri ai muzicii clasice care doresc să mai deschidă o cale către sufletul oamenilor.
Și cred că am reuşit”, spune Gabriel Croitoru.